CAPITOLUL I Art.1. Festivalul Național de Folclor „FIRICEL DE CÂNTEC ROMÂNESC”, ediţia a-II-a, 2020, Focşani este o manifestare artistică organizată de BRATOSIN EVENTS SRL în parteneriat cu Ansamblul Folcloric Profesionist ,,ŢARA VRANCEIˮ, avându-se în vedere participarea unui segment de populaţie care se înscrie în contextul educaţiei pentru artă muzicală şi preţuirea ei.
Art.2. SCOPUL acestei manifestări este promovarea artei muzicale și numai, descoperirea și motivarea tinerilor talente, promovarea și aprecierea interpreților la adevarata lor valoare, dezvoltarea spiritului de competiție și corectitudine, precum și combaterea discriminării de orice fel dintre copii/tineri. De asemenea, prin schimburile cultural artistice se vor lega prietenii și colaborări între copii, tineri, profesori și îndrumători.
OBIECTIVE: – Descoperirea, lansarea şi promovarea tinere talente interpretative; – Stimularea valorilor muzicii populare; – Atragerea celor mai valoroase voci din ţară; – Stimularea schimburilor culturale; – Dorinţa ca acest festival să devină un brand.
Art.3. Festivalul Național de Folclor „FIRICEL DE CÂNTEC ROMÂNESC”, ediţia a-II-a, se desfăşoară pe data de 29 mai 2020, la Focşani.
CAPITOLUL II TERMENI ȘI CONDIȚII DE PARTICIPARE. Art.4.La acest festival de muzică populară pot participa tineri interpreţi, mesageri autentici ai zonelor pe care le reprezintă, cu vârsta cuprinsă între 6 şi 18 ani. Categoriile de vârstă sunt, după cum urmează: – 6 – 8 ani; – 9 – 11 ani; – 12 – 14 ani; – 15 – 18 ani. Concurenţii vor interpreta două piese muzicale, una fără acompaniament(doină sau baladă) şi una cu acompaniament(negativ). Interpretarea poate fi însoţită de o coregrafie. Interpretarea poate fi însoţită de o coregrafie. Fişele de înscriere în concurs, copie după certificatul de naştere şi negativele concurenţilor se vor trimite la adresa de mail bratosinevents@yahoo.com, până la data de 21 mai 2022, cu dovada taxei de înscriere, 150 lei +comisionul aferent acestei operațiuni. Fişele de înscriere în concurs, copie după certificatul de naştere şi negativele concurenţilor se vor trimite la adresa de mail bratosinevents@yahoo.com, până la data de 20 mai 2019, cu dovada taxei de înscriere, 150 lei +comisionul aferent acestei operațiuni.
Taxa de înscriere se va achita în contul RO46BTRLRONCRT0487470001, beneficiar- BRATOSIN EVENTS SRL, cu mențiunile „Taxă participare concurs” și „numele concurentului”.
Concurenţii au obligativitatea de a purta în timpul concursului, piese de port popular tradiţional, corespunzător zonelor folclorice, pe care le reprezintă.
CAPITOLUL III DESFĂŞURAREA CONCURSULUI Art.5.Concursul se va desfăşura la sediul Ansamblului folcloric ,,ŢARA VRANCEIˮ, din Bd. Unirii, nr. 36, Focşani, Sala „Balada”, în ziua de 29 mai 2020 începând cu ora 11.30, după un program stabilit de organizatori. Toţi concurenţii vor fi premiaţi, iar prestaţia din concurs va fi înregistrată pe suport dvd. Pentru concurenţii care sosesc cu o zi înainte în Focşani şi care solicită cazare, se va facilita identificarea acestora(cazare/ masă) de către organizatori şi se vor publica cele mai bune oferte pe pagina de socializare Bratosin events. Programul festivalului va fi afişat din timp, după centralizarea tuturor datelor.
Art.6. Obligaţiile participanţilor şi organizatorilor OBLIGAȚIILE PARTICIPANȚILOR: – Să respecte prevederile prezentului regulament; – Să trimită în timp util actele necesare înscrierii, – Să achite taxa de participare; – Să nu deterioreze bunurile din sala de spectacol și să păstreze curățenia; – Să păstreze liniștea pe toată durata concursului; – Cheltuielile privind transportul/cazarea/masa vor fi suportate de concurenți sau de instituția pe care o reprezintă.
OBLIGAŢIILE ORGANIZATORILOR: – Toate condițiile pentru bună desfășurare a concursului (sunet, premii, juriu, spectacol, recital); – Servicii hoteliere doar pentru juriu și invitații din recital.
Art.7.PREMII: – Organizatorii oferă tuturor concurenților premii; – Se va acorda pentru fiecare categorie de vârstă trofeul festivalului. – Deciziile juriului sunt definitive şi nu pot fi contestate.
Art.8.JURIUL: Din juriul festivalului vor face parte personalităţi marcante ale vieţii cultural-artistice, judeţene şi naţionale. Departajarea interpreţilor la concurs, de către juriu, se va face în funcţie de: – Interpretarea corectă din punct de vedere intonaţional; – Calităţile vocale la soliştii vocali; – Calitatea repertoriului; – Stilul interpretative tradiţional; – Respiraţia şi frazarea muzicală; – Dicţia; – Frumuseţea şi autenticitatea costumului popular purtat de interpret; – Ţinuta scenică.
În cazul apariției unor modificări ale regulamentului, cat si alte detalii ce privesc organizarea festivalului, detalii despre posibilități de cazare, etc, vor fi comunicate în timp util pe pagina de facebook https://www.facebook.com/Bratosin-Events-2243160646003572 Asadar vă invităm să ne vizitați pagina de facebook Bratosin Events, să ne dați un #like & #share pentru a informa căt mai mulți copii talentați doritori să participe la festival.