REGULAMENT –DE ORGANIZARE ŞI DESFĂŞURARE
A FESTIVALULUI NAȚIONAL DE FOLCLOR ( MUZICĂ POPULARĂ
ROMÂNEASCĂ) „FIRICEL DE CÂNTEC ROMÂNESC”
Ediția a III-a
28 MAI 2022, Focșani
CAPITOLUL I
Art.1.FESTIVALUL NAȚIONAL DE MUZICĂ DE FOLCLOR ( MUZICĂ POPULARĂ
ROMÂNEASCĂ) „FIRICEL DE CÂNTEC ROMÂNESC”, ediţia a III-a, 28 mai 2022, Focşani este o manifestare artistică organizată de BRATOSIN EVENTS SRL în parteneriat cu ANSAMBLUL FOLCLORIC PROFESIONIST ,,ŢARA VRANCEIˮ, avându-se în vedere participarea unui segment de populaţie care se înscrie în contextul educaţiei pentru artă muzicală şi preţuirea ei.
Art.2. SCOPUL acestei manifestări este promovarea artei muzicale și numai, descoperirea și motivarea tinerilor talente, promovarea și aprecierea interpreților la adevarata lor valoare, dezvoltarea spiritului de competiție și corectitudine, precum și combaterea discriminării de orice fel dintre copii/tineri. De asemenea, prin schimburile cultural artistice se vor lega prietenii și colaborări între copii, tineri, profesori și îndrumători.
OBIECTIVE:
- Descoperirea, lansarea şi promovarea tinere talente interpretative;
- Stimularea valorilor muzicii populare;
- Atragerea celor mai valoroase voci din ţară;
- Stimularea schimburilor culturale;
- Dorinţa ca acest festivalul să devină un brand.
Art.3. FESTIVALUL NAȚIONAL DE MUZICĂ DE FOLCLOR ( MUZICĂ POPULARĂ
ROMÂNEASCĂ) „FIRICEL DE CÂNTEC ROMÂNESC”, ediţia a III-a, se desfăşoară pe data de 28 mai 2022, la Focşani.
CAPITOLUL II
TERMENI ȘI CONDIȚII DE PARTICIPARE.
Art.4. La acest festival de muzică populară pot participa tineri interpreţi, mesageri autentici ai zonelor pe care le reprezintă, cu vârsta cuprinsă între 6 şi 18 ani.
Categoriile de vârstă sunt, după cum urmează:
- 6-8 ani;
- 9-11 ani;
- 12-14 ani;
- 15-18 ani
Concurenţii, din primele doua categorii, vor interpreta o piesa cu acompaniament(negativ), iar concurenții, din ultimele doua categorii, vor interpreta două piese muzicale, una fără acompaniament(doină sau baladă) şi una cu acompaniament(negativ). Piesa nu trebuie sa depaseasca 3 minute și jumătate.
Interpretarea poate fi însoţită de o coregrafie.
Fişele de înscriere în concurs, copie după certificatul de naştere şi negativele concurenţilor se vor trimite la adresa de mail bratosinevents@yahoo.com, până la data de 21 mai 2022, cu dovada taxei de înscriere, 150 lei +comisionul aferent acestei operațiuni.
DESCARCĂ DE AICI → Fișă de înscriere, GDPR, Declaratie, Acord ♪♪♪
Cei care doresc pot accesa formularul în format digital la urmatoarea adresă: https://www.bratosinevents.ro/formular-festivaluri/
Taxa de înscriere se va achita în contul RO46BTRLRONCRT0487470001, beneficiar- BRATOSIN EVENTS SRL, cu mențiunile „Taxă concurs” și „numele concurentului”.
Concurenţii au obligativitatea de a purta în timpul concursului, piese de port popular tradiţional, corespunzător zonelor forlclorice, pe care le reprezintă.
CAPITOLUL III DESFĂŞURAREA CONCURSULUI
Art.5.Concursul se va desfăşura la sediul Ansamblului folcloric ,,ŢARA VRANCEIˮ, din Bd. Unirii 36, Focşani, sala Balada, în ziua de 28 mai 2022, începând cu ora 11, după un program bine stabilit de organizatori..
În afara concursului, va susţine recital Ansamblul folcloric ,,ŢARA VRANCEIˮ şi îndrăgiti interpreti al cântecului popular românesc.
Toţi concurenţii vor fi premiaţi, iar prestaţia din concurs va fi înregistrată pe suport dvd.
Art.6. Obligaţiile participanţilor şi organizatorilor
OBLIGAȚIILE PARTICIPANȚILOR:
- Să respecte prevederile prezentului regulament;
- Să trimită în timp util actele necesare înscrierii,
- Să achite taxa de participare;
- Să nu deterioreze bunurile din sala de spectacol și să păstreze curățenia;
- Să păstreze liniștea pe toată durata concursului;
- Cheltuielile privind transportul/cazarea/masa vor fi suportate de concurenți sau de instituția pe care o reprezintă.
OBLIGAŢIILE ORGANIZATORILOR:
- Toate condițiile pentru bună desfășurare a concursului (sunet, premii, juriu, spectacol, recital);
- Servicii hoteliere doar pentru juriu și invitații din recital.
Art.7.PREMII:
- Organizatorii oferă tuturor concurenților premii;
- Se va acorda pentru fiecare categorie de vârstă- trofeul categoriei, iar concurentului cu cel mai mare punctaj, din concurs, i se va oferi TROFEUL FESTIVALULUI.
- Deciziile juriului nu pot fi contestate.
- La cererea juriului, se poate modifica structura premiilor.
Art.8.JURIUL:
Din juriul festivalului vor face parte personalităţi marcante ale vieţii cultural şi artistice, judeţene şi naţionale. Departajarea interpreţilor la concurs se va face în funcţie de calităţile interpretative, valoarea artistica a pieselor, ţinuta scenic, frumuseţea şi autenticitatea costumului popular.
CRITERII DE SELECŢIE ŞI JURIZARE sunt:
- Adecvarea melodiei, text/vârstă (categorii de vârstă):10%
- Gradul de dificultate al piesei: 15%
- Calităţile interpretative (precizia intonaţiei, claritate timbrală, amplitudine vocală, emisia, frazarea, simţul ritmic, stilul interpretării, particularităţi vocale,): 65%
- Expresivitatea artistică şi ţinuta scenică: 10%
Concurenții au obligația să se prezinte la premiere în ținuta în care au evoluat în concurs.
În cazul apariției unor modificări ale regulamentului, cat si alte detalii ce privesc organizarea festivalului, detalii despre posibilități de cazare, etc, vor fi comunicate în timp util pe pagina de facebook https://www.facebook.com/Bratosin-Events-2243160646003572
Asadar vă invităm să ne vizitați pagina de facebook Bratosin Events, să ne dați un #like & #share pentru a informa căt mai mulți copii talentați doritori să participe la festival.
MULT SUCCES TUTUROR!
Organizatori: Festival: Bratosin Events SRL, BRATOSIN DIANA tel: 0742606397
şi ANSAMBLUL FOLCLORIC
PROFESIONIST ,,ŢARA VRANCEIˮ
Leave a Reply